Introducerea ocupației de analist comportamental în COR

Institutul ABA România, Autism Voice și Help Autism au demarat procedura pentru introducerea ocupației în COR în toamna anului 2019. Analistul comportamental a fost introdus ca ocupație în COR la finalul anului 2021.

Introducerea a fost realizată după 2 ani, timp în care mai multe instituții s-au opus recunoașterii acestei ocupații, opunere complet nejustificată din moment ce ABA se aplica în România de peste 20 de ani deja, fără a exista recunoașterea celor care o practică sau standarde de aplicare în practică.

Mentionez că inainte de demararea procesului de a introduce ocupația în COR, au existat mai multe inițiative de colaborare cu Colegiul Psihologilor, pentru recunoașterea ABA în cadrul Colegiului, insă fară succes. Tinând cont de acest aspect, singura solutie era introducerea ocupației în COR.

 

LEGE pentru înființarea Colegiului analiștilor comportamentali din România

Impreună cu colegele din board Institutul ABA România, cu susținerea Autism Voice și Help Autism (susținerea costurilor și aspectele administrative) și implicarea Marei Calista, deputat PNL am continuat apoi demersurile pentru a reglementa profesia de analist comportamental, iar pe data de 2 aprilie 2023 a fost depusă spre avizare Legea analistului comportamental.

Existența ocupației în COR nu era suficientă pentru că astfel nu exista niciun organism care să impună standardele în formarea profesională și ulterior în practică, drept urmare am considerat că este necesară infiintarea Colegiului analistilor comportamentali din România.

Primul pas a fost ca Legea sa primeasca avize în cadrul senatului, urmând ca apoi legea să ajungă la camera deputaților.

La senat legea a trecut prin comisii întrunite pentru fiecare minister în parte – am fost prezentă la dezbaterile din cadrul acestor comisii impreună cu colegele mele Daniela Bololoi, Presedinte Help Autism și Ana Turtureanu, Presedinte Lumea lui Arthur și am sustinut necesitatea înființării Colegiului analiștilor comportamentali din România care sa impună standardele profesiei de analist comportamental.

Reprezentanții Colegiului Psihologilor au fost prezenți în cadrul fiecarei comisii în parte.

Legea a ajuns ulterior la camera deputaților, insă Colegiul Psihologilor din Romania a adus argumente împotriva actului normativ.

Timp de 20 ani colegiul psihologilor nu a considerat necesară reglementarea analizei comportamentale aplicate, in afară de avizarea cursurilor de formare continuă de 40-60 de ore, însă de la momentul depunerii actului normativ în Parlament, reprezentanții colegiului au fost deschisi pentru dialog și au existat mai multe întâlniri pentu a negocia reglementarea analistului comportamental și a analizei comportamentale aplicate.

Sugestiile primite în urma dezbaterilor avute la senat impreună cu senatorii și reprezentantii colegiului, au fost să ne asezăm la masa impreună cu reprezentanții colegiului și să găsim o modalitate de a colabora, astfel incât să nu fie necesară infiintarea unui alt colegiu.

Reglementarea profesiei prin intermediul Colegiului Psihologilor din România

În decembrie 2023 Colegiul Psihologilor și-a asumat recunoasterea analizei comportamentale aplicate:

  • Pe dreptul de liberă practică va fi specificată specializarea în analiza comportamentală aplicată
  • Vor exista programe de formare de lungă durată pentru analiștii comportamentali avizate de colegiul psihologilor

PAȘI FINALIZARE PROCES:

  • Ianuarie 2024 – Institutul ABA Romania, Autism Voice și Help Autism vor depune documentația necesară pentru avizarea ABA în cadrul CPR.
  • După avizare, vor fi stabilite Normele prinvind atestarea profesională a psihologilor cu drept de libera practică în analiza comportamentala aplicată