Este normal ca cei mici să simtă frică?
Copiii se tem uneori de situații, lucruri sau oameni. Frica este o emoție care îi ajută să fie precauți, să nu se îndepărteze de părinți, să fie în siguranță. Așadar, există o latură normală, chiar benefică a fricii, care ne ține în ”cuibul” protector atunci când suntem mici, dar pe care încercăm să o modelăm firesc, să-i facem pe copii din ce în ce mai încrezători și curajoși, devenind siguri pe forțele proprii și asigurându-i că se pot întoarce către noi ori de câte ori simt că fricile îi neliniștesc.
De ce se tem copiii?
Aceste frici ale copiilor se modifică odată cu vârsta, iar unele temeri sunt absolut normale la anumite vârste.
Copiii mici se tem de persoane necunoscute.
Când bebelușii au câteva luni și încep să recunoască fețele oamenilor din jur, apare adesea și teama de necunoscuți (chiar membri ai familiei), adică de persoanele pe care le văd mai rar. De obicei, această frică apare la 4-5 luni, devine intensă la 7-8 luni și poate să dureze o perioadă de câteva luni, sau chiar mai mult.
Anxietatea de separare
Debutează în jurul vârstei de 6 luni și se poate intensifica pe parcursul primilor 3 ani ai copilului. În această perioadă, sentimentul de atașament este unul foarte puternic, iar separarea de părinte, chiar și pentru câteva minute, îl poate face pe copil să reacționeze puternic, să plângă, să se agațe de părinte. Este o perioadă firească în dezvoltarea copiilor, iar majoritatea reușesc să o depășească fără dificultăți.
Copiii mici se tem de lucrurile imaginare
Între 4 și 6 ani, imaginația copiilor se dezvoltă mult. Se joacă, creează, își imaginează scenarii. Uneori, imaginația se împletește cu realitatea, devenind greu să facă diferențe clare între cele două planuri. Pentru ei, monștri pe care și-i imaginează par reali. Acesta este momentul în care încep să se teamă de întuneric înainte de culcare, se tem de visele urâte, de ceea ce se află sub pat sau în dulap, de fulgere sau de alte zgomote pe care le percep ca fiind amenințătoare.
Copiii mai mari se tem de pericolele reale
După vârsta de 7 ani, monștri de sub pat încep să-și piardă puterea de a-i speria deoarece copiii știu de acum că aceștia nu sunt reali. Încep însă a se teme de lucruri care se pot întâmpla în realitate. Se pot teme că există un răufăcător în casă, se tem de dezastrele naturale despre care aud și încep să se teamă că persoanele pe care le iubesc se pot îmbolnăvi sau pot muri. În legătură cu școala, copiii încep să se teamă de eșec, de note, de teme, apărând totodată anxietatea raportată la nevoia lor de a se integra în grupul de colegi.
Preadolescenții și adolescenții pot avea temeri sociale
Pot fi anxioși în legătură cu felul în care arată și îi îngrijorează percepția celorlalți, respectiv integrarea lor în grup. Se tem de situațiile care le expun vulnerabilitățile, de o școală nouă, de a prezenta un proiect în fața unui public, de a da un examen sau înaintea unui joc sau eveniment important din viața lor.
Cum îmi pot ajuta copilul atunci când îi este frică?
- Oferiți-le copiilor mici confort, spunându-le simplu ”Este în regulă, ești în siguranță. Eu sunt aici, lângă tine”. Spuneți-le întotdeauna că sunteți alături de ei ca să-i protejați. Îmbrățișați-i și vorbiți-le pe un ton calm, liniștitor, astfel încât să se simtă ocrotiți.
- Pe bebeluși îi puteți ajuta să se obișnuiască cu persoane noi dacă îi țineți în brațe și le asigurați confort. După un timp petrecut în prezența unei persoane noi, bebelușii se obișnuiesc cu fața necunoscută.
- Pentru copiii mici, atunci când apare anxietatea de separare, introduceți treptat momente scurte în care plecați de lângă ei (puteți pleca în altă cameră sau puteți ieși din casă). Nu-i păcăliți niciodată (plecând atunci când copilul nu este atent sau spunând copilului că mergeți la baie dacă trebuie să plecați câteva ore de acasă), ci faceți lucrurile să fie foarte clare și scurte: ”Mama pleacă acum. Mă întorc la tine repede”. Dați-i copilului un pupic, zâmbiți și plecați fără a amâna și a prelungi momentul. Reveniți după câteva momente, 1 minut sau 10, în funcție de cum ați planificat în prealabil. Dacă trebuie să plecați pentru câteva ore, procedați la fel. Înainte de primele plecări mai lungi, încercați să exersați cu copilul aceste evenimente, folosind însă intervale scurte. Astfel, chiar dacă va reacționa când plecați, o să înțeleagă mai repede faptul că vă întoarceți de fiecare dată la el, așa cum ați promis.
- Pentru copiii mici, cărora le este frică de întuneric, crearea unei rutine de liniștire înainte de somn poate face magie. Citiți o carte, cântați împreună cu cel mic, alegeți un animal de pluș care să-i fie prieten peste noapte, rugați-l pe copil să stingă singur lumina și să aprindă lumina de veghe, povestiți despre soare și despre lună, despre cum luminează fiecare.
- Ajutați-l pe copil să-și înfrângă singur temerile. De exemplu, verificați împreună dacă există monștri sub pat sau în dulap. Curajul se învață mai ușor în doi.
- Limitați accesul la imagini, filme sau scenarii înfricoșătoare. Unii copii le tratează cu indiferență, iar alții se pot speria.
- Pe măsură ce copilul crește, vorbiți despre emoțiile lui și ascultați-l. A-l asculta pe copil, a lua în seamă ceea ce are de spus, ceea ce îl neliniștește, chiar dacă pare un lucru neînsemnat sau copilăresc, este foarte important. Ajutați-i pe copii să exprime emoțiile folosind cuvinte, să povestească despre întâmplările care-i sperie. În același timp, încurajați-i să exploreze și să încerce lucruri noi, cu tact, fără a-i forța.
- Vorbiți despre provocări și despre percepție. Ce înseamnă presiune, ce înseamnă eșec sau succes și cum sunt percepute aceste situații intern sau din exterior, încurajați-i pe copii să facă lucruri pentru sine, să-și depășească limitele în raport cu ei înșiși, să se distreze făcând lucruri serioase. Vorbiți relaxat despre rezultate, punând preț și accent pe pasiunea lor.
Fricile copilului meu sunt normale sau are nevoie de mai mult ajutor?
Majoritatea copiilor se descurcă și depășesc momentele de frică cu ajutorul părinților. Pe măsură ce cresc, fricile din perioadele anterioare se diminuează și dispar.
Unii copii au însă dificultăți și au nevoie mai mare de ajutor. Dacă frica devine extremă sau îl împiedică pe copil să facă lucruri normale în viața de zi cu zi, poate fi vorba despre o tulburare anxioasă.
Vorbiți cu un specialist dacă:
- Frica este extremă sau durează mult timp, depășind reperele de vârstă asociate
- Îi produce copilului stări emoționale prelungite și tantrumuri repetate.
- Îl împiedică pe copil să facă lucruri obișnuite – să meargă la școală, să doarmă singur, să nu fie lângă tine
- Produce simptome somatice, fizice (dureri de stomac, de cap, bătăi rapide ale inimii) sau dacă copilul se simte amețit sau simte că nu are aer.