Autorii și povestea din spatele celei de-a III-a ediții a Cărții Albe

John O. Cooper, Timothy E. Heron şi William L. Heward vor fi prezenți la evenimentul de lansare

Cei 3 autorii ai cărții se vor alătura evenimentului și vom explora subiectele abordate în carte. Participanții vor avea șansa de a pune întrebări direct autorilor. 

În cadrul evenimentului va fi prezentă echipa care a lucrat la traducerea cărții: Anca Dumitrescu, Iulia Bucur, Claudia Matei, Laura Ciobanu și Raluca Anghel.

Pe 29 august, de la ora 19.00 pana la ora 20.00 – echipa Autism Voice & ABA Masters vă invită la lansarea Cărții Albe. Este a 3 a ediție pe care o traducem și ne bucurăm foarte mult că putem contribui astfel la educația specialiștilor din domeniul analizei comportamentale aplicate din România.

Orice formă de specializare este susținută prin studii, formare continuă și aplicarea eficientă a celor învățate. Pentru că lucrăm într-un domeniu atât de sensibil la abilitățile celor care îi educă pe cei mici, pentru că dezvoltarea armonioasă a copiilor cu tulburări de dezvoltare, TSA, tulburări comportamentale sau alte particularități emoționale se bazează pe cât de eficient și corect aplicăm tehnici și modele de educație, este esențial să învățăm constant, să ne dezvoltăm temeinic cunoștințele despre ceea ce înseamnă profesia noastră și intervențiile terapeutice, să devenim buni profesioniști.
A treia ediție este structurată conform Behavior Analyst Task List 5th Edition. Autorii au actualizat informațiile pentru fiecare capitol în parte, bazându-se pe cele mai recente cercetări din domeniu. În noua ediție vom regăsi de asemenea mai multe exemple practice în încercarea de a ajuta cititorul să înțeleagă și să integreze în practica sa informații relevante, de actualitate.
În prezent există un număr în continuă creştere al practicienilor în analiza comportamentală aplicată. Cunoaşterea vocabularului tehnic este un pas iniţial extrem de important, iar însuşirea principiilor, conceptelor şi tehnicilor demonstrate în acest manual oferă persoanelor cu TSA, tulburări în dezvoltare şi dificultăţi comportamentale, şansa unor intervenţii adecvate şi eficiente.
Această lucrare reprezintă fundația pentru orice program de formare în analiza comportamentală aplicată.