Importanța psihoterapiei după încheierea procesului terapeutic ABA

Copiii şi adolescenţii pot beneficia în aceeaşi măsură ca şi adulţii de tehnicile terapeutice cognitive şi comportamentale (Kendall, 2000). Dezvoltarea cognitivă, afectivă şi comportamentală impune unele limite în aplicarea instrumentelor terapeutice.

Terapia cognitiv-comportamentala analizează într-o manieră aprofundată numeroasele variabile comportamentale, emoţionale şi cognitive responsabile de tulburările de neurodezvoltare. Este o extensie a terapiei comportamentale, folosind teoria invatarii clasice, operante  si tehnica de modelare.

Diferenţa majoră dintre modelele teoretice ale TCC la adult şi modelele care se adresează copilului constă în noţiunea de întărire sau de învăţare a conduitelor adaptate care vor interveni în dezvoltarea cognitivă, afectivă şi comportamentală.

Constă în modificarea distorsiunilor şi deficienţelor cognitive care influenţează comportamentul.

• să-şi monitorizeze gândurile negative automate (cogniţiile);
• să recunoască legatura dintre cogniţie, trăire şi comportament;
• să examineze evident pro şi contra gândurile automate;
• să substituie interpretările bazate pe realitate în detrimental celor negative;
• să înveţe să-şi identifice credinţele disfunctionale care-i predispun la astfel de experienţe.

Din cercetările efectuate de-a lungul timpului în cazul copiilor cu autism s-a demonstrat  că cele mai eficiente tehnici de modelare a comportamentului sunt cele din terapia comportamentală. Privite din punct de vedere comportamentalist, toate comportamentele, fie pozitive, fie negative, sunt învătaţe din experienţa anumitor evenimente care preced comportamentul respectiv (antecedent) şi care urmeaza imediat comportamentului (consecinţa).

Copii cu TSA au următoarele trăsături de personalitate: dispoziţie depresivă, izolare socială, dificultăţi interpersonale, dificultăţi in gestionarea stresului. Cum era de aşteptat, profilul de personalitate se pliază pe descrierea clinică, incluzând şi introversie, anxietate socială, timiditate şi disconfort în situaţiile sociale. Aceşti copii prezintă de asemenea o slabă conştiinţă de sine şi o capacitate redusă de introspecţie.

Terapia poate avea efecte şi beneficii uimitoare atât pentru copii cât şi pentru adulţii cu TSA. Este esenţial de reţinut însă faptul că pentru a avea efectele scontate terapia trebuie să aibă ca fundament înţelegerea  autismului , dificultăţi de a înţelege gândurile proprii sau gândurile celorlalti şi ca o urmare firească se află în incapacitatea de a comunica eficient.

Deoarece gestionarea gândurilor constituie o mare dificultate pentru persoanele cu TSA, înţelegerea gândurilor interne ale unei astfel de persoane este o componentă esenţială a terapiei.

• Emoţiile disfuncţionale, frustrarea şi comportamentul impulsiv – este nevoie să înveţe să identifice emotiile proprii si pe ale celorlalti, să rescunoscă şi să îşi poată controla emoţiile.
• Atenţia este o condiţie esenţială a învăţării- reprezinta concentrarea si orientarea activitatii cognitive pe un obiect sau fenomen.Atentia cuprinde focalizarea asupra unui lucru, gand, activitate si despreinderea de rest.
• Imaginea de sine şi stima de sine a copilului este în strânsă interdependenţă cu capacitatea acestuia de a construi relaţii cu adulţii şi copiii de aceeaşi vârstă.
• Lipsa abilitatilor sociale – relatiile copiilor au un caracter disfunctional, dezvoltand comportamente neacceptate social si cu consecinte neplacute pentru ei.
• Dezvoltare socio-emotională – prezinta un nivel redus de adaptare la cerintele si regulile de grup, manifesta dificultati in interactiunea cu ceilalti copii si adulti.

Terapia cognitiv  comportamentală ajută copiii să îşi înţeleagă gândurile şi emoţiile, să identifice corelaţia dintre felul lor de a gândi şi modul în care reacţionează, să conştientizeze că fac parte din diferite grupuri şi comportamentul lor influenţează prin fire nevăzute reacţiile celor din jurul lor.

Includerea orelor de psihoterapie în programul terapeutic al copilului cu TSA  este necesară pentru ca el să învețe noi abordări dezirabile în cadrul grupurilor sociale, conflictelor din familie, gestionarea emoțiilor și expunerea la experiențe noi ce presupun un grad mare de rigiditate din partea lor. Toate acestea întrunesc premizele pentru o dezvoltare armonioasă necesară școlarului mic, preadolescentului și adolescentului.

Articol scris de:

Ana Bogdan

Psiholog, consultant ABA