Funcțiile comportamentului în ABA: până la urmă, câte sunt?

ABA folosește funcțiile comportamentului pentru a înțelege comportamentul și de ce apare. Când identificați cu exactitate funcția unui comportament, răspundeți la întrebarea: Ce „obține” această persoană din manifestarea acestui comportament. Răspunsul vă va ajuta să alegeți intervențiile bazate pe funcții pentru a aborda comportamentul.

Deși sursele tradiționale spun că există 3-4 funcții ale comportamentului (acces, evadare, [atenție] și automat), există o modalitate mai bună de a conceptualiza funcțiile comportamentului. Cipani și Schock (2010) au creat un sistem de diagnostic comportamental care trece de modelele tradiționale, ajutându-ne să înțelegem comportamentul la un nivel mai profund. Eu au descris 2 funcții principale: accesul și evadarea, continuând cu identificarea tipului de întăritor și a modului de acces (direct sau mediat social). Această metodă oferă o abordare cuprinzătoare pentru înțelegerea funcțiilor comportamentului.

Multe resurse tradiționale, precum și cele actuale, fac referire la 3-4 funcții ale comportamentului: Acces, Evadare, [Atenție] și Automat. Unele resurse grupează atenția cu accesul, altele le prezintă ca pe funcții comportamentale separate. Instrumentele, inclusiv chestionarele de tipul Chestionar privind funcția comportamentală (QABF) și Instrumentul de evaluare funcțională (FAST) oferă, de asemenea, categorii comportamentale diferite.

Jamison și colab. (2016) au descris această viziune limitată a funcției în prezentarea lor ABA în 2016. Ei au descris cele 4 funcții principale ale comportamentului ca acces, atenție, evadare și întărire automată. În acest model, comportamentele care primesc întărire pozitivă sub forma activităţilor sau ceva tangibil intră în categoria accesului. Categoria atenției acoperă comportamentele menținute de întărirea pozitivă oferită sub formă de atenție. Evadarea include comportamentele întărite negativ prin evadare sau prin evitarea unui stimul aversiv. Întărirea automată descrie comportamente menținute de o experiență senzorială plăcută.

Trei dintre aceste categorii acoperă întărirea pozitivă, una dintre ele descriind întărirea negativă. Unul dintre avantajele acestei perspective este simplitatea, dar categoriile de acces, atenție și întărire automată sunt oarecum redundante și neclare. Instructorii din multe cursuri ABA prezintă acest model atunci când predau funcțiile comportamentului. Cursanții acestor instructori se pot simți confuzi atunci când întâlnesc o conceptualizare alternativă a acestui concept important.

Imaginea de mai jos arată măsura în care acest model descrie funcția comportamentală. Analistul poate include mai multe informații narative pentru a clarifica în continuare menținerea variabilelor, dar categoriile în sine nu reușesc să ofere o mai bună înțelegere.

Pentru a identifica funcția unui anumit comportament, specialiștii efectuează o analiză funcțională sau o evaluare a comportamentului funcțional. Aceasta implică fie manipularea variabilelor din jurul comportamentului de interes, fie colectarea datelor atunci când comportamentul apare într-un cadru natural. Analiștii iau în considerare ce întăritor apare ca urmare a acelui comportament (sau cel puțin care se află într-o relație temporală cu acel comportament).

În cartea Analiza aplicată a comportamentului, denumită adesea Biblia ABA, Cooper, Heron și Heward (1987, p. 501-502) descriu 2 categorii primare ale funcțiilor comportamentale cu subcategorii pentru fiecare: întărire pozitivă și întărire negativă. Amintiți-vă că întărirea este un stimul care urmează comportamentului și întărește acel comportament conform unor măsuri (adică frecvență, intensitate, durată etc.). Întărirea pozitivă se referă la adăugarea unui stimul, iar întărirea negativă se referă la eliminarea unui stimul.

Această viziune asupra funcției comportamentale este mai detaliată decât cea descrisă mai sus și începe să aprofundeze discuția legată de tipul stimulului, care poate fi adăugat (pozitiv) sau eliminat (negativ) pentru a întări comportamentul (întărirea). Subcategoriile incluse de autori sunt reprezentate în imaginea de mai jos. Aceste subcategorii oferă mai multe informații despre variabilele de menținere, ceea ce duce la o mai mare acuratețe atunci când se selectează intervențiile bazate pe funcții.

Cipani și Schock (2010) folosesc un model ușor diferit atunci când descriu funcția comportamentală. Abordarea lor evită redundanța, în același timp luând în calcul toate posibilitățile. Acest sistem specifică nu numai întărirea pozitivă (accesul) sau întărirea negativă (evadarea), ci și tipul de întăritor și dacă o altă persoană oferă acces la întăritorul respectiv (direct sau mediat social). Autorii includ un limbaj descriptiv suplimentar atunci când este cazul, cum ar fi descrierea cazului în care atenția colegilor sau a adulților menține comportamentul.

Înțelegerea comportamentului la acest nivel ajută la elaborarea unui plan care să abordeze în mod eficient acel comportament. Gray și Hastings (2005) au subliniat utilizarea funcției în selectarea intervențiilor bazate pe dovezi. Evaluarea funcțională a comportamentului și analiza funcțională permit analistului să identifice sau să facă ipoteze privind funcția comportamentului provocator. După colectarea datelor pentru stabilirea variabilelor de control, acest instrument de diagnostic poate fi utilizat pentru a descrie în detaliu aceste variabile.

Mai întâi, identificați dacă întăritorul este pozitiv sau negativ. Apoi, stabiliți ce tip de întăritor controlează comportamentul. În cele din urmă, stabiliți dacă accesul la acel întăritor necesită prezența unei alte persoane. Deși acest model necesită 3 pași, devine fluid cu o anumită practică.

De exemplu:

Clientul dvs. se angajează în comportamente agresive atunci când i se cere să îndeplinească o sarcină pe care nu dorește să o facă. După ce verificați datele analizei descriptive și observați comportamentul, vedeți că agresivitatea are ca rezultat întârzierea sarcinii și modificarea expectanței personalului  în ceea ce privește intervalul de timp în care se așteaptă ca acesta să îndeplinească sarcina.

Fără o analiză completă a comportamentului, puteți doar lansa câteva ipoteze privind funcția. În acest exemplu, comportamentul este menținut atât de evadarea directă (întârzierea debutului sarcinii), cât și prin evadarea mediată social (personalul care scurtează sarcina) de la o sarcină relativ lungă. Sarcina în sine s-ar putea să nu dureze mult timp pentru a fi finalizată, dar luați în considerare sarcina din perspectiva clientului.

Acest exemplu evidențiază avantajul descrierii funcției în acest mod. Acum înțelegeți mai clar ce aspect al sarcinii este considerat aversiv de către elev. Învățându-l să solicite o întârziere la începerea sarcinii sau oferirea unei sarcini mai scurte sau chiar a unei pauze în timpul sarcinii creează posibilitatea oferirii unei alternative care abordează detaliile legate de aspectul ce menține comportamentul provocator.

În timp ce modelul pe care îl alegeți vă poate afecta capacitatea de a alege intervenții eficiente, bazate pe funcții, acestea nu sunt neapărat exclusive. Puteți alege să utilizați modelul lui Cipani și Schock atunci când selectați intervențiile, dar un model mai simplu când vorbiți sau pregătiți părinții sau îngrijitorii.

Citiți următorul exemplu pentru a vedea cum descrie fiecare model funcția comportamentului:

Efectuați o evaluare funcțională a comportamentului și stabiliți faptul că un client de-al dvs. scuipă, iar acest comportament duce cel mai adesea la obținerea atenției colegilor, cât și a profesorului din clasă.

Primul model de mai sus ar pune acest comportament în categoria atenției. Al doilea model îl plasează în categoria întăririi pozitive sociale. Iar al treilea model descrie acest comportament ca fiind menținut de accesul mediat social la atenție atât de la adulți, cât și de la colegi. Desigur, informațiile sunt asemănătoare, dar al treilea exemplu oferă un pic mai multe detalii, lucru care vă va ajuta la stabilirea unor intervenții eficiente.

Sursa articol: masteraba.com