Pe 29 iunie, pe pagina noastră de Facebook (ABA Masters) a avut loc al 6-lea live din seria „Terapia copilului cu autism înseamnă…”. În acest live am abordat subiectul emoțiilor copiilor și adolescenților cu TSA. A fost susținut de colega noastră, Ana Bogdan, psihoterapeut și consultant ABA. Mai jos puteți citi rezumatul live-ului, precum și câteva recomandări.
Dacă nu ați urmărit live-ul, înregistrarea este disponibilă aici.
Foarte des auzim în jurul nostru expresia: copii și adolescenții cu autism le lipsește empatia și nu pot înțelege emoțiile. Acest lucru este parțial adevărat întrucât mulți copii și adolescenți cu autism nu-și manifestă emoțiile. Mai corect spus, persoanele cu autism nu-și manifestă emoțiile în moduri comune, așa cum noi ceilalți, le manifestăm, ei le manifestă diferit, iar noi n-o putem recunoaște.
Copii cu autism par a fi lipsiți de orice tip de sentiment, în realitate nu este vorba despre o absență a sentimentelor, ci de o incapacitate a acestora de a-și exprima emoțiile.
După cum știți, în jur de 3-4 săptămâni se manifestă zâmbetul social, ca expresie a comunicării non-verbale. Aceasta are o adresare clară și este însoțit de o privire intensă și luminoasă.
Exprimarea emoțiilor și răspunsul emoțional sunt primele forme de interacțiune și comunicare care pot fi observate în mod direct. Cu toate acestea, la acea vârstă, copilul nu este capabil să înțeleagă emoțiile. În primele luni de viață, copilul observă și copiază unele expresii faciale. După nouă luni, copilul începe să împartă atenția cu alte persoane, interacțiuni copilul se uită la un obiect împreună cu o altă persoană, alternând privirea între obiect și persoană. În jurul vârstei de 10 luni, copiii învață să urmărească atunci când cineva arată cu degetul. Aceste comportamente îi ajută pe copii să învețe despre starea emoțională a persoanelor
Trebuie să avem mereu în vedere faptul că un copil cu autism are trăiri interioare și reacționează la lucrurile din mediu, indiferent de modul în care o face, adecvat sau nu. Fiecare interacțiune cu mediul declanșează o senzație proprie (confort sau disconfort)
O altă disfuncție emoțional comportamentală este recunoașterea sau lipsa recunoașterii emoțiilor faciale.
Recunoașterea și decodificarea unei emoții faciale depinde în parte de informațiile transmise oral si vizual. Persoanele cu autism au dificultăți ale menținerii contactului vizual ceea ce contribuie la dificultatea lor de a detecta emoțiile celor din jur.
Adesea copiii cu autism pot jigni pe cineva fără să știe că fac asta sau pot fi ei ținta ironiilor/glumelor tocmai pentru că ei nu citesc și nu interpretează expresii emoționale faciale. Pentru copiii cu autism care nu înțeleg/ decodifică emoțiile este extrem de important să implementăm în cadrul programului de intervenție și o un set cu tehnci, de reguli emoțional sociale (atât ca mimică, ci și ca gestică sau tonalități ale vocii) care să-i ajute să se adapteze situațiilor sociale.
Copiii cu autism își pot construi abilitățile în recunoașterea și gestionarea emoțiilor lor. Puteți folosi interacțiunile de zi cu zi pentru a vă ajuta copilul să învețe despre emoții și să-și îmbunătățească capacitatea de a exprima și de a răspunde la emoții.
- Etichetați emoțiile în contexte naturale: atunci când citiți o carte, vizionați un videoclip sau vizitați prietenii cu copilul dvs., puteți indica emoțiile. De exemplu, ai putea spune: „Uite – Sara zâmbește. Ea e fericită’.
- Fii receptiv: răspunde la emoțiile copilului tău spunând, de exemplu, „Zâmbești, se pare că ești fericit”. De asemenea, puteți reda propriile răspunsuri emoționale – de exemplu, „Sunt atât de încântat! Bate palma!”.
- Atrageți atenția copilului: dacă vorbiți cu copilul și nu primiți niciun răspuns, vorbiți din nou. S-ar putea să trebuiască să faceți acest lucru într-un mod exagerat pentru a atrage atenția copilului dvs. – de exemplu, folosind un ton vioi și multă expresivitate.
- De asemenea, cartonaşele cu emoții, cu imagini cu chipuri, reale sau desenate, pe care le poți folosi pentru a-l învăța pe copil emoțiile de bază. Le puteți achiziționa și din magazinul online Autism Voice.
- Este de ajutor să ai așteptări realiste. Copiii cu TSA pot învăța să fie mai sensibili emoțional, dar chiar și atunci când au aceste abilități, ei tind să le folosească mai puțin decât alți copii.
Importanța autoreglării emoționale
Copilul are nevoie de un loc special desemnat în propria casă, special pentru reglare. Această zonă trebuie să fie un loc în care copilul se reglează, se deconectează de factorii aversivi din mediu care ar putea să le slăbească abilitatea de autoreglare, în loc să o întărească: poate fi un cort în care copilul să stea, un leagăn senzorial, o trambulină sau o saltea de gimnastică, un play list cu muzică și un set de jucării senzoriale.
Cheia unui spațiu de siguranță este să creați ceva care are un efect calmant și liniștitor, nu care să agite. în mod ideal, ar trebui să fie construit împreună cu copilul, preferințele lui fiind esențiale în a face această zonă să funcționeze (adică, aflați părerea lui despre amenajarea spațiului, despre ce poate funcționa și ce trebuie inclus).
Trebuie să avem mereu în vedere faptul că un copil cu autism nu este doar un diagnostic și astfel copilul are trăiri interioare și reacționează la lucrurile din mediu, indiferent de modul în care o face, adecvat sau nu. Fiecare interacțiune cu mediul declanșează o senzație proprie.
Copilul și adolescentul cu TSA are nevoie să învețe a comunica despre emoțiile pe care le simte, cum le folosesc în contexte variate și le verbalizează.
La început copilul este învățat să recunoască cele 4 expresii faciale de bază:
- bucuria;
- tristețea;
- frica;
- furia;
Primul pas este să-l învățăm pe copil sau adolescentul cu TSA care este expresia feței pentru fiecare emoție în parte. Acest lucru se poate face folosind poze care exprimă diferite emoţii. Însă descrierea emoțiilor trebuie extinsă de la expresia feței și la tonul vocii, limbajul trupului și contextul în care se află o persoană atunci când trăieşte emoţia respectivă.
Un alt pas ar fi să-l învăţăm pe copil să facă asocieri între o emoţie şi o situaţie care ar putea provoca emoţia respectivă. Au probleme în a înțelege că ceea ce le face plăcere lor s-ar putea să nu le facă plăcere și celorlalți.
Pași de urmat pentru identificarea emoțiilor:
- recunoașterea emoțiilor pe imagini;
- prefă-te că ești trist, fericit etc.;
- când te simți trist, fericit etc. – copilul este ajutat să identifice lucrurile care îl fac fericit, dar și cele care îl întristează;
- cum te simți acum; ce te face să te simţi aşa;
- îi prezentăm diferite imagini cu alte persoane din care reiese că li s-a întâmplat ceva plăcut sau neplăcut; copilul trebuie să identifice emoţia persoanei respective urmărind expresiile faciale şi să găsească şi motivul pentru care acea persoană se simte aşa;
- cum l-ai putea ajuta pe X ca să-l faci sa se simtă altfel;
- îi povestim o situaţie apoi întrebăm “Cum crezi că m-am simţit”; ce crezi că m-a făcut să mă simt aşa;
- povesteşte-mi o situaţie în care te-ai simţit trist, fericit etc.
Recunoașterea emoțiilor în context și identificarea cauzelor stărilor emoționale
Se realizează prezentându-i imagini cu diferite acțiuni în care emoția persoanelor era foarte vizibilă: Cum se simte X? De ce se simte așa? În cadrul ședințelor de psihoterapie, discutăm pe baza imaginilor și oferim explicații ce țin de cauzalitate.
Jocuri si tehnici haioase
- Joc „Detectivul de emoţii” pentru identificarea emoţiilor proprii și a celor din jur.
- Tehnică „Termometrul emoţiilor” pentru identificarea tensiunii emoţionale.
- Tehnică „Trenuleţul emoţiilor”pentru ordonarea emoţiilor în funcţie de intensitate.
- Tehnică „Harta emoţiilor” pentru identificarea corectă a emoţiilor pozitive şi negative.
- Joc de rol– pentru comunicarea stărilor afective.
- Povești terapeutice– discuţii pe marginea personajelor principale (Cum crezi că s-a simţit personajul pozitiv? Dar cel negativ? Cum te simţi tu ascultând această poveste?).
Gestionarea eficientă a emoţiilor şi raportarea la context
- Interviu cu mami și cu tati (Ce te face fericită? Ce faci când ești fericită?) copilul trebuie să scrie sau să deseneze răspunsul părinților (ex., dacă mama i-a spus că este fericită când se uită la televizor, atunci copilul trebuie să o deseneze pe mama lângă un televizor).
- Albumul fericirii– fotografii de familie în care toți membrii sunt fericiți. copilul va avea că sarcina să realizeze acest album împreună cu părinții și cu frățiorul lui.
- Conversație în lanț: în fiecare dimineață să inițieze o conversație legată de emoții. Această conversație a fost învățată în cabinet, prin joc de rol. Copilul o caută pe mami în bucătărie, apoi mergea la tati (chiar dacă se spală pe dinți, sau era la dus), apoi mergea la frățiorul lui.
- Dăruiește fericire! – copilul trebuie să creeze o situație în care o persoană să se simtă fericită (ex., ia în brațe persoană, îi oferă ceva dulce, îi spune ceva frumos când persoana respectivă este tristă).
Copilul va reuși să identifice cu exactitate emoțiile de bază atât la el însuși, cât și la ceilalți, nu numai după expresiile faciale, ci și după postura corpului, tonalitatea vocii, context, etc.
Știe să-și exprime emoțiile verbal mult mai bine și să vorbească spontan despre ele. Reușește să găsească explicații pentru anumite evenimente emoționale.