Conceptualizarea cazului in terapia de recuperare a copiilor cu TSA
Procesul de conceptualizare presupune descrierea abilitatilor copilului (punctele tari si dificultatile majore) si a obiectivelor terapeutice. In cazul fiecarui copil in parte, conceptualizarea aprofundate este vitala, pentru ca in caz contrar, se va ajunge la haos, frustrare sau la terapie de o calitate scazuta. Este ca atunci cand ne urcam in masina. Odata ce am decis unde vrem sa mergem, avem nevoie de indicatii. Scopul conceptualizarii cazului tine in esenta de raspunsul la doua intrebari:
- Unde merg?
- Cum ajung acolo?
Există mai multe puncte cheie care sunt utile in conceptualizarea cazului:
Conceptualizarea incepe cu o intelegere clara a copilului si a mediului familial
A fost realizata o evaluare completa?
Cand spun evaluare completa, nu ma refer la evaluarea intiala, care uneori nu poate fi facuta eficient datorita problemelor de adaptare, ci la o evaluare care se poate intinde si pe cateva saptamani, in paralel cu adaptarea copilului la interventia terapeutica. Evaluarea presupune, atat testarea abilitatilor cat si analiza functionala a comportamentelor neadecvate. Se intampla de multe ori ca evaluarea sa fie facuta strict prin testarea abilitatilor cognitive, lucru care este insuficient pentru a concepe un plan de interventie eficient.
A fost facuta o analiza a raportului de evaluare si a planurilor de interventie actuale sau anterioare?
Sunt situatii in care noul coordonator nu cere planurile de interventie anterioare sau familia nu comunica existenta unor interventii anterioare. Ambele situatii sunt in detrimentul copilului.
Identificarea „problemei”
- De ce isi doreste familia inceperea terapiei?
- Care sunt principalele lor ingrijorari?
- Ce asteaptari au de la terapie?
Nu treceti peste acest pas, este foarte important. Familia trebuie sa inteleaga ce este terapia, sa inteleaga ce inseamna diagnosticul si sa aiba asteptari realiste de la terapie. Succesul interventiei nu poate fi garantat, iar previziunile asupra nivelului de recuperare al copilului poate fi facut abia dupa 1 an sau mai mult.
Punctele forte ale copilului
Este important ca raportul de evaluare sa se focuse atat pe dificultatile copilului, dar in special sa fie mentionate punctele tari. Planul de interventie va incepe intotdeauna de la punctele tari ale copilului, ci nu de la dificultati.
Realizarea planului de interventie
Dupa realizarea unei evaluari complexe si aflarea tuturor informatiilor relevante, va fi conceput planul de interventie. Copilul are sute de comportamente absente. CE ALEG?
Selectarea programelor va depinde bineinteles de punctele indentificate in evaluare, dar va tine cont si modul in care copilul colaboreaza, de numarul de ore de terapie, nivelul copilului, implicarea familiei.
Este vital ca planul de interventie sa cuprinda programe care sa stimuleze fiecare arie de dezvoltare in parte, iar echipa sa fie tot timpul cu un pas inaintea copilului.
Terapeutii trebuie sa fie bine pregatiti si sa inteleaga fiecare element din planul de interventie pentru a putea testa constant introducerea de programe peste nivelul actual al copilului. Coordonatorul va evalua periodic planul de interventie, insa fara implicarea terapeutilor, rezultatele vor fi semnificativ mai slabe. Asa cum am punctat si legat de evaluare, planul de interventie trebuie sa cuprinda si un plan de actiune asupra comportamentelor neadecvate.
Planul de interventie va avea setate obiectivele pe termen lung, dar in mod specific obiectivele actuale, cu detalii specifice pentru fiecare program in parte
Este tipic ca un parinte sa spuna ceva de genul „Vreau ca Matei sa vorbeasca”, dar nu pot scrie un plan care are ca obiectiv ”in termen de 6 luni, Matei va vorbi”. Nu este etic nici verbal, in discutiile cu parintii, sa fac o afirmatie de acest gen. Se intampla sa aud ca parintii au fost cu copilul la coordonare si au primit o lista de programe care trebuie lucrate pana vor fi masterate si abia apoi se va face alta vizita pentru coordonare.
Rolul coordonatorului este acela de a detalia fiecare program in parte si trebuie sa fie prezent, in mod special in situatia in care programele nu merg, tocmai pentru a schimba modul de predare si a gasi noi solutii pentru succesul programelor. Scopul sedintelor de coordonare nu este introducerea de noi programe, ci reevaluarea celor actuale, evaluarea modului de predare, al stilului de invatare al copilului si la final, daca este momentul potrivit, de introducere a noilor programe.
Managementul cazului
Coordonatorul trebuie sa fie si un bun manager si sa poata implica si coordona relatia dintre echipa, familie, cadru didactic, medic psihiatru. Va oferi feedback permanent terapeutilor si va cauta constant solutii pentru implicarea familiei.
Conceptualizarea cazului este o stiinta, dar si o arta. Doi coordonatori, pot crea planuri usor diferite pentru acelasi copil. Acest lucru nu este gresit, atat timp cat coordonatorul are in vedere toate aspectele implicate in conceptualizarea cazului.
Cine poate coordona planurile de interventie pentru copiii cu autism?
Sunt tentata sa spuna ca doar un analist comportamental acreditat BCBA, insa aceasta acreditare nu este accesibila pentru multi specialisti in acest moment in Romania.
Punctez insa ce consider ca este un minim necesar pentru a putea fi coordonator:
- Un minim de 4-5 ani de experienta intr-un centru sau la domiciliu, insa experienta trebuie acumulata lucrand cu mai multi copii, cu diferite tipuri de dificultati.
- Experienta trebuie sa fie acumulata sub indrumarea unui consultant acreditat BCBA – Board Certified Behavior Analyst.
- Cursuri de baza in analiza comportamentala aplicata
- Colaborarea constanta cu un BCBA atunci cand sunt intampinate dificultati in coordonarea anumitor cazuri.
Articol scris de:
Anca Dumitrescu
Psiholog, BCBA