”De ce?” este întrebarea care aduce în terapia copiilor noștri scopul a ceea ce facem. Părintele și terapeutul ar trebui să se întrebe des de ce aleg să predea un anumit obiectiv sau item, de ce vor să producă o modificare în comportamentul copilului.

Am convingerea că de aici începe terapia realizată în mod eficient, dar și etic.

De exemplu, atunci când vorbim de imitație, știm că e important să o predăm pentru că așa învață toți copiii, dar nu numai ei, ci și oamenii mari. Imitându-i pe alții.

Dar avem și alte scopuri imediate, legate în mod logic unele de altele.

Un scop al prădării imitației este acela de a produce imediat funcționalitate în context social.

Adică îl învăț pe copil să facă pa fiindcă va folosi această abilitate în mediul natural, de câteva ori pe zi și este un comportament social cu semnificație mare. În aceeași categorie intră bătutul din palme, trimiterea pupicilor, a bate palma sau a da noroc.

Restul itemilor din imitația fără obiect construiesc punți către alte obiective. De exemplu, dacă aleg să-l învăț pe copil să-și atingă cu palmele genunchii, abilitatea aceasta mă poate ajuta la predarea părților corpului. Este important însă să știu dacă voi preda părțile corpului acum sau în viitorul apropiat. Predarea unor itemi a căror funcționalitate nu o pot oferi imediat poate fi înlocuită temporar cu predarea altor obiective ce-și vor găsi utilizarea în următoarele zile.

La copilul mic însă, cel de-al doilea scop al imitației trebuie să fie construirea jocului.

Îl voi învăța pe copil cum să exploreze jucării noi imitativ și cum să acționeze asupra lor, astfel încât să pot crea premisele jocului funcțional, jocului imitativ și jocului cu partener. Asta presupune predarea imitației cu obiect, prin selectarea voită a unor itemi care se vor asocia jocurilor viitoare. Pornind de la ceea ce știu că i-ar plăcea copilului să exploreze în joc, îmi voi propune să-l învăț să împingă sau să urce mașinuțe pe tobogan, să amestece cu lingurița într-un castron dacă îi plac animalele de pluș (pentru a le da apoi să mănânce) sau să pună două piese lego una peste alta, atunci când știu că este atras de cutia cu lego. În felul acesta, funcționalitatea imitației cu obiect devine una imediată, orientată înspre acțiuni cu sens pentru copil și utilizate imediat în terapie sau acasă.

 

Nu uitați că procesul imitativ are la bază interesul pe care îl acordă copilul acțiunii pe care o vede. Așadar, cu cât acțiunile sunt mai distractive, mai ample și mai centrate pe obiecte interesante, cu atât vom stabili mai ușor motivația copilului de a ne urmări și de a ne imita.

Întreg procesul imitativ este dependent de motivație și de contactul vizual, iar în același timp, consolidează și construiește această abilitate socială importantă. Lucrați cu scop fiecare item, fiecare obiectiv, încercând să generați alte noi abilități pe baza a ceea ce predați într-o zi.

Articol scris de

Claudia Matei

Psiholog, BCaBA