Pe 28 octombrie, pe pagina noastră de Facebook (ABA Masters) a avut loc al 7-lea live din seria „Terapia copilului cu autism înseamnă…”. În acest live am discutat despre cum să ne jucăm! A fost susținut de colega noastră, Claudia Matei, BCABA. Mai jos puteți citi rezumatul live-ului, precum și câteva recomandări.

Dacă nu ați urmărit live-ul, înregistrarea este disponibilă aici.

Când ești adult, a te juca nu este atât de simplu cum pare!

Deși scopul principal al jocului este distracția, cei mai mulți adulți văd jocul ca pe o strategie de predare a altor abilități. Este important să învățăm mai întâi să ne distrăm împreună cu copiii și să-i învățăm pe cei mici să descopere plăcerea jocului, abia apoi să-i învățăm prin joacă lucruri noi.

1. Urmărește ce-i place copilului să facă. Ce jucării îi plac, ce acțiuni îl distrează
2. Fă o listă cu aceste jucării și cu acțiunile amuzante asociate lor
3. Plasează jucăriile în cutii diferite și testează-le împreună cu copilul
4. Atunci când copilul pare plictisit sau când interesul său scade, schimbă acțiunea și încearcă ceva nou și amuzant sau ghidează-l să ia o altă jucărie/ un alt joc

Important: ține cont de faptul că este normal ca un copil să se plictisească repede de o jucărie sau să nu-i placă atunci când joaca se transformă în sesiune de predare

1. Așează-te în fața copilului, la nivelul lui
2. Imită acțiunile pe care le face el, apoi arată-i și tu acțiuni interesante și simplu de imitat
3. Arată-i acțiuni noi și amuzante cu jucăriile
4. Evită să formulezi instrucțiuni (pune, fă X) sau întrebări (ce este, ce mănâncă, cum face, ce culoare are?), înlocuindu-le cu demonstrații, onomatopee, mișcări ample, formulări la persoana I a acțiunilor și numiri simple

Ex: joc cu autobuz și animale

Adultul demonstrează acțiuni și numește itemii și acțiunile: Autobuz! Vruuum! Vine pisica! Vine și șoricelul! Adultul îi arată copilului cum să pună și el un animal. Vine și cățelul! Acum pornim! Adultul îl ajută pe copil să împingă autobuzul! Tiiiit-tiiiit! Am ajuns la piscină! Adultul îl ajută pe copil să pună animalele într-un castron cu apă.

5. Ghidează-l printre jucării, fără a impune reguli stricte de joc și fără a impune un mod anume de a se juca cu ele.

1. Așteptarea rândului, negocierea jucăriilor, predarea regulilor de joc, folosirea simbolică a obiectelor, cererile către partener și zeci de alte obiective pot fi predate în timp ce ne jucăm. Selectează pentru început un singur obiectiv pentru fiecare joc.
2. După ce copilul este familiarizat cu un joc și ști că îi place, încearcă să predai ceva nou.
3. Nu insista cu instrucțiuni și nu transforma jocul în lecție, ci modelează răspunsurile copilului

Ex: atunci când ne jucăm cu animale, iar copilului îi place cum ne jucăm și vrea să ia animalele din mâna mea sau din cutie) pot numi eu culorile lor (pisica albă, purcelul roz), așteptând un răspuns similar din partea copilului. Îi pot oferi același animal, în două culori diferite, pentru a-l determina să folosească culorile (într-o mână țin purcelul roz, în cealaltă mână țin purcelul maro).

În contextul în care cei mai mulți dintre noi consideră că jocul trebuie să reprezinte cea mai mare porțiune de timp a unui copil, atunci când copiii nu știu să se joace sau au dificultăți semnificative, deci suntem în etapa în care învățăm a ne juca, jocul poate însemna pentru cei mici muncă, nu distracție. Așadar, începeți să vă jucați pe porțiuni mici de timp – câteva minute, de mai multe ori pe zi. Nu uitați că vrem să facem jocul plăcut și distractiv, nu stresant.

• De exemplu, dacă celui mic îi place să se uite la cântecele pe youtube, după ce v-ați jucat 15 minute împreună, uitați-vă apoi la cântecele.
• Dacă îi place să mănânce biscuiți, pregătiți o gustare cu biscuiți pe care să o mâncați împreună, după ce v-ați jucat.

Combinați tipuri diferite de joc – senzoriale, de mișcare, joc solitar, joc cu partener – și găsiți forme haioase prin care să atrageți atenția și interesul copilului pentru jucării. Țineți cont de faptul că celor mici le plac jocurile simple, pe care le înțeleg ușor, care au acțiuni repetitive și trec destul de repede de la o activitate la alta.

Un sfat practic, care să vă ajute să construiți scenarii de joc potrivite vârstei copilului este de a urmări cum se joacă alți copii de aceeași vârstă sau cu abilități similare. Uneori, așteptările adulților sunt extrem de înalte, iar realitatea nu coincide cu ceea ce ne propunem ca obiectiv în terapia copilului cu TSA. Așadar, uitați-vă cu atenție ce fac copiii în parc – cât așteaptă, cât de mult se joacă împreună în mod organizat, cât durează un joc de cooperare în timpul liber la grădiniță, cât de repede termină copiii un joc solitar cu lego sau cu mașinuțe, de câte ori repetă acțiunile unui joc. Observarea atentă ne va ajuta nu doar să construim mai ușor abilități similare, dar ne poate indica și dacă intervenția noastră este una adaptată și potrivită copiilor.

Nu uitați, facem terapie cu un copil, iar copilul din fața noastră nu este reprezentat de un diagnostic. Faceți ca lucrurile să fie simple, amuzante, creative și cât mai diverse! Veți descoperi că fiecărui copil îi place o jucărie, o acțiune, un item pe care îl puteți folosi pentru a crea jocuri pe placul său.

Ce facem în cazul în care copilul nu imită comportamente de joc?

Atunci când ne propunem să ne jucăm cu copilul, primul pas este acela de a deveni partenerul de joacă al copilului, adică de a urmări cu interes ce face el, a mă implica în jocul lui și de a-l imita eu. Chiar dacă acestea nu descriu momente lungi, ci se întâmplă ca cel mic să treacă repede de la o activitate la alta, este important să-l urmez.

Este important să mă observe, să-și dea seama că sunt lângă el, să mă accepte, să nu plece de lângă mine.

Acest prim pas nu trebuie văzut ca etapă distinctă de predare a jocului, ci ca modalitate prin care mă introduc în jocul copilului. Se întâmplă câteva minute, înainte de a-i propune să ne jucăm efectiv împreună. Dar se întâmplă repetitiv, de câteva ori pe zi, de fiecare dată când vreau să mă joc cu copilul.

Următorul pas este să încerc să-i propun o formă simplă și distractivă de a ne juca, pornind de la interesul lui. Voi încorpora materialele sau jucăriile de care copilul este atras în acțiunile pe care le voi face. Nu voi oferi instrucțiuni copilului, nu-i spun ce să facă, ci doar îi arăt cum fac eu.

Scopul este să văd dacă este interesat de ceea ce i-am propus. Interesul înseamnă că cel mic rămâne lângă mine, încearcă să facă la fel sau mă urmărește.

Dacă copilul este mic sau dacă abilitățile de joc nu sunt dezvoltate suficient, acțiunile pe care i le propun copilului trebuie să fie extrem de simple și de clare.

Atunci când copilul nu este interesat sau nu imită, forma de joc pe care am propus-o este posibil să nu fie suficient de motivantă pentru el. Analizez, apoi încerc ceva diferit.

A imita este un obiectiv care crește proporțional cu abilitățile și vârsta. Poate însemna ca cel mic să pună în castronul cu apă jucării, așa cum fac și eu (imitație simplă) sau să imite secvențe întregi de comportamente.

Este o abilitate strâns asociată cu abilitatea de a stabili contact vizual – de a urmări cu privirea o altă persoană, de a se uita la obiecte, de a sta lângă adult (în fața acestuia).

Așadar, motivația este ceea ce-l determină pe copil să se uite, dar și să imite.

Faceți lucrurile să fie simple și cât mai distractive!

Cum putem preda conceptul de timp?

Conceptul de timp este o noțiune abstractă. Pentru a-i ajuta pe cei mici să învețe concepte abstracte trebuie să folosim lucruri concrete, vizuale, tangibile.

Suporturile vizuale îi pot ajuta pe copii să înțeleagă ideea de trecere a timpului sau durată.

1. Clepsidrele vin într-o gamă largă de dimensiuni, deci pot reprezenta timpi variabili – 1 minut, 5 minute, 10 minute. Putem asocia acțiuni precum îmbrăcatul, desenatul, spălatul pe dinți etc. cu acestea, astfel încât copiii să înțeleagă cât durează o activitate sau cât ar trebui să dureze.
2. Aplicații mobile – Fie că vorbim despre predarea conceptului de timp, fie despre ceas, copiii care preferă tehnologia pot folosi aplicații. Există aplicații pentru a preda ceasul, sub formă de joculețe interactive, dar și de a înțelege timpul (precum timerul).
3. Orare vizuale – descompunerea unei zile în activități specifice, pe care le plasăm pe un suport vizual, îi ajută pe copii să înțeleagă când se termină o sarcină/ activitate și când începe următoarea.
4. Ceasul digital – Modul în care predăm abilitatea de a citi ceasul poate fi adaptată în funcție de preferințele copilului. De exemplu, putem crea un ceas pe podea, pe care să așezăm în joacă mașini sau abțibilduri, la diverse ore (hai să punem un jeleu roșu la ora 1). Copilul trebuie să știe cifre, dar nu numai. Dacă noțiunea de timp nu există, citirea ceasului nu va deveni o abilitate funcțională. Trebuie să învățăm să ne raportăm la timp, nu doar să putem citi ceasul.
5. Ceasuri altfel: MEMo time este un timer pe care copiii îl pot purta la ei, în buzunar sau la gât. Nu este nevoie să știe concepte precum minute sau ore. Le oferă un indicator vizual (în culori), tactil sau auditiv raportat la cât timp a trecut de la începerea unei activități.

Ce trebuie să știe un copil înainte de a preda conceptul de timp

• Noțiuni asociate timpului – înainte, după, mai târziu, acum
• Noțiuni referitoare la zile – azi, ieri, mâine
• Segmente temporale: prezent, trecut, viitor
• Momente ale zilei: dimineață, amiază, seară
• Cifre și numărat
• Construirea momentelor temporale asociate anumitor evenimente (ex. atunci când îi spunem copilului că vom face baie peste 10 minute, îi vom arăta în cât timp se scurg cele 10 minute raportându-ne la timer, clepsidră sau alarmă).

 Idei de jocuri:

1. Învățăm să aproximăm cât timp durează un eveniment: cât crezi că durează cântecelul acesta? În cât timp crezi că termina pisica să mănânce? Punem timer-ul, putem să stabilim o miză uneori, alteori nu, apoi aproximăm împreună și stăm cu ochii pe timer.
2. Timpul/ Ora pentru: stabilim pe un ceas funcțional, dar mare, diferite ore pentru a face lucruri preferate. De exemplu, la ora 9 mâncăm înghețată, la ora 11.00 ne jucăm pe tabletă, la ora 13.00 mergem să cumpărăm plastilină etc. Este un joc prin care copilul verifică în mod regulat ceasul, chiar dacă este ajutat. Orele stabilite pot fi marcate pe ceas cu o cariocă sau pot fi puse abțibilduri deasupra lor, astfel încât să le poată distinge mai ușor.