Furia copilului meu este normală?

Cum să înțelegeți dacă o criză emoțională sau de agresivitate depășește comportamentul normal din copilărie   

Majoritatea copiilor au uneori crize de furie. Câteodată, pot incepe o criza dacă sunt frustrați sau din sfidare, atunci cand li se cere să facă ceva ce nu vor să facă. Dar atunci când copiii fac aceste lucruri în mod repetat, sau nu își pot controla comportamentul in multe momente, poate fi mai mult decât un comportament obișnuit.

Iată câteva semne că izbucnirile emoționale ar trebui să te îngrijoreze:

• Dacă crizele și accesele de furie ale copilului au loc după vârsta la care este așteptat din punct de vedere al dezvoltării (până la aproximativ 7 sau 8 ani)
• Dacă comportamentul său este periculos pentru sine sau pentru alții
• Dacă comportamentul cauzează probleme serioase la școală, profesorii raportând că nu poate fi controlat
• Dacă comportamentul interferează cu capacitatea sa de a se înțelege cu alți copii, deci este exclus de la întâlnirile de joacă și de la petrecerile pentru zilele de naștere
• Dacă crizele de furie și sfidarea provoacă multe conflicte acasă și perturbă viața de familie
• Dacă este supărat pentru că simte că nu își poate controla furia și asta îl face să se simtă rău cu sine

Înțelegerea furiei la copii

Când copiii continuă să aibă izbucniri emoționale regulate, este de obicei un simptom de suferință. Primul pas este să înțelegeți ce anume declanșează comportamentul copilului. Există multe cauze subiacente posibile, inclusiv:

ADHD: Mulți copii cu ADHD, în special cei care se confruntă cu impulsivitate și hiperactivitate, au probleme în a-și controla comportamentul. Le poate fi foarte greu să respecte instrucțiunile sau să treacă de la o activitate la alta și asta îi face să pară neascultători și furioși. „Mai mult de 50 la sută dintre copiii cu ADHD prezintă, de asemenea, sfidări și izbucniri emoționale”, spune Vasco Lopes, PsyD, psiholog clinician. Incapacitatea lor de a se concentra și de a îndeplini sarcinile poate duce, de asemenea, la crize de furie, ceartă și lupte pentru putere. Acest lucru nu înseamnă neapărat că au fost diagnosticați cu ADHD – de fapt, ADHD este uneori trecut cu vederea la copiii care au un istoric de agresivitate severă, deoarece există multe probleme mai mari.

Anxietate: Copiii care par furioși și sfidători suferă adesea de anxietate severă și nerecunoscută. Dacă copilul dvs. suferă de anxietate, mai ales dacă o ascunde, este posibil să facă față cu greu situațiilor care le provoacă suferință și s-ar putea să atace atunci când cerințele de la școală, de exemplu, pun presiune pe ei și nu pot face față. Într-o situație care provoacă anxietate, instinctul de „luptă sau fugi” al copilului poate prelua controlul – ducând la o criză de furie sau la refuzul de a face ceva pentru a evita sursa fricii acute.

Traumă sau neglijență: Multe comportamente problematice de la școală sunt rezultatul traumei, neglijenței sau haosului de acasă. „Copiii care se luptă, care nu se simt în siguranță acasă pot acționa ca niște teroriști la școală, având comportamente destul de intimidante”, spune Nancy Rappaport, MD, profesor la Harvard Medical School, specializată în îngrijirea sănătății mintale în cadrul școlar. Cei mai expuși riscului, spune ea, sunt copiii cu ADHD care au suferit și traume.

Probleme de învățare: Când copilul manifestă comportamente problematice în mod repetat la școală sau în timpul temelor, este posibil să aibă o tulburare de învățare nediagnosticată. Să spunem că are multe probleme la matematica, iar problemele de matematică îl fac foarte frustrat și iritabil. În loc să ceară ajutor, el poate întrerupe o sarcină sau poate începe ceva cu un alt copil pentru a crea o diversiune de la problemele reale.

Probleme de procesare senzorială: Unii copii au probleme în procesarea informațiilor senzoriale pe care le primesc din lumea din jurul lor. Dacă acest lucru se întampla, lucruri precum hainele „aspre” și prea multă lumină sau zgomot îl pot face să se simtă inconfortabil, anxios, distras sau copleșit. Acest lucru poate duce la crize fără niciun motiv evident pentru dvs. sau pentru alți îngrijitori.

Autism: Copiii din spectrul autist sunt, de asemenea, predispuși la tantrumuri. Dacă copilul are elemente din spectrul autist, poate avea tendința de a fi rigid – având nevoie de o rutină consecventă pentru a se simți în siguranță – și orice schimbare neașteptată îi poate declanșa o criză. El poate avea probleme senzoriale care îl fac să fie copleșit de stimulare și să îi declanșeze o criză care să continue până când se epuizează. De asemenea, s-ar putea să-i lipsească abilitățile de limbaj și de comunicare pentru a exprima ceea ce își dorește sau are nevoie.

Cum poți ajuta un copil „furios”?

Medicamentele nu vor repara neapărat comportamentul sfidător sau agresivitatea; pot reduce simptomele ADHD, anxietatea și alte tulburări și pot îmbunătăți condițiile de lucru asupra acestor comportamente. Abordările comportamentale prin care părinții și copiii lucrează împreună pentru a controla comportamentul problematic sunt esențiale pentru a ajuta situația.

Identificați declanșatorii

Primul pas în gestionarea furiei este înțelegerea cauzelor care declanșează izbucnirile unui copil. Deci, de exemplu, dacă ieșirea din casă pentru a merge la școală este o problemă cronică pentru copil, soluțiile pot include avertismente de timp, pregătirea hainelor și dușul cu o seară înainte și trezirea mai devreme. Unii copii răspund bine la împărțirea sarcinilor în pași și la afișarea lor pe perete.

Autoritate parentală consecventă

Când apar sfidarea și izbucnirile emoționale la un copil, răspunsul părintelui sau îngrijitorului afectează probabilitatea ca respectivul comportament să se repete.

Dacă comportamentul unui copil este scăpat de sub control sau cauzează probleme majore, este o idee bună să încercați programe de formare pas cu pas pentru părinți. Aceste programe vă antrenează să întăriți în mod pozitiv un comportament pe care doriți să îl încurajați la copilul dvs. și să ofere consecințe consistente pentru comportamentele pe care doriți să le descurajați. Majoritatea copiilor răspund bine la o relație mai structurată, cu răspunsuri calme și consistente din partea părinților.

Iată câteva dintre elementele cheie predate în formarea părinților:

Nu cedați. Rezistați tentației de a pune capăt furiei copilului oferindu-i ceea ce își dorește atunci când explodează. A ceda îl învață că accesele de furie funcționează.

Rămâneți calm și consecvent. Atunci când sunteți în controlul propriilor emoții puteti oferi consecințe mai bune și mai consistente. Răspunsurile dure sau furioase tind să intensifice agresivitatea copilului, verbală sau fizică. Rămânând calm, modelați și învățați copilul tipul de comportament pe care vreți să îl vedeți.

Ignorați comportamentul negativ și lăudați comportamentul pozitiv. Ignorați comportamentele neadecvat minore, deoarece chiar și atenția negativă, cum ar fi mustrarea sau a îi spune copilului să se oprească, îi poate întări acțiunile. În schimb, fiți generos cu laudele pentru comportamentele pe care doriți să le încurajați. (Nu spuneți doar „foarte bine”, spuneți „foarte bine că te-ai liniștit”).

Folosiți consecințe consistente. Copilul trebuie să știe care sunt consecințele pentru comportamentele negative, cum ar fi retragerea lui dintr-o activitate preferata, precum și recompensele pentru comportamentele pozitive, cum ar fi timpul pe iPad. Trebuie să-i arătați că de fiecare dată mergeți până la capăt cu aceste consecințe.

Așteptați să vorbiți după ce se termină criza. Un lucru pe care nu vreți să-l faceți este să încercați să vorbiți cu un copil care este supărat. După cum spune Stephen Dickstein, MD, medic pediatru și psihiatru pentru copii și adolescenți, „Nu vorbiți cu copilul când nu este disponibil”. Vreți să încurajați un copil să practice negocierea atunci când nici unul dintre voi nu este supărat.

Construiți  un set de instrumente pentru a vă calma. Atât dvs., cât și copilul trebuie să construiți ceea ce Dr. Dickstein numește un set de instrumente pentru auto-liniștire, lucruri pe care le puteți face pentru a vă calma, cum ar fi respirația lentă și relaxarea, pentru că nu poți fi calm și furios în același timp. Există o mulțime de tehnici, adaugă el, dar „Cea mai frumoasă parte a tehnicii respirației este că întotdeauna îți este la îndemână.”

Sursă articol:  https://childmind.org/